The Parish As An Open Society

În tot dramatismul definirilor moderne ale funcției sociale a vieții cotidiene, uităm adesea de organizațiile umane de bază, care au creat coeziunea socială supraviețuitoare în timpurile grele ale istoriei. Un soi de anevrism de memorie ne împiedică se redescoperim acele structuri comunicaționale care au creat adevărata comunitate umană, care au generat-o eliberată de ideologii și fanatisme, care au concrescut-o în rețeaua soacială modernă. Parohia, umilă comunitate socială bazată pe mărturisirea aceleiași credințe și întinderea unei geografii date, a fost batjocorită, eludată și deformată informal. Ea rămâne însă una dintre marile minuni ale sociologiei organizației sociale, una dintre categoriile comunicaționale conservate parcă în ciuda evoluției comunicării virtuale. Este suficient să străbați, de exemplu, benzile de autostradă ale Europei moderne, lucru valabil și în arealul britanic, pentru a constata nume de localități, cu miile, legate de cultura creștină a locului. Sfântul cutare ori plăcuțe care atestă trecutul creștin al localității, puncte de marcaj ale amperajului duhovnicesc al zonei, sunt tot atâtea noduri într-o rețea informală care ne dovedește că parohia rămâne una dintre categoriile de sociologie a comunicării implementată adânc în mentalitatea omului modern. Chiar dacă nu mai are aceeași conotație duhovnicească ori culturală, ea rămâne modelul societății deschise, amplasat în intervalul noilor modele, destructurate din chiar clipa afirmării lor hermeneutice.