IDEAS home Printed from https://ideas.repec.org/a/bbp/intell/v1y2022i2p132-145.html
   My bibliography  Save this article

Tratatul de la Lisabona – un nou tip de securitate europeană

Author

Listed:
  • Alexandru Cristian

    (Universitatea Națională de Apărare „Carol I” / MApN)

Abstract

Tratatul de la Lisabona pregăteşte dezvoltarea şi afirmarea Uniunii Europene pe scena internaţională. Prevederile acestui tratat sunt orientate către creşterea importanţei şi rolului Uniunii în lume. Pe noua scenă mondială, UE îşi întăreşte poziţia prin adoptarea unui tratat integraţionist cu o abordare funcţionalistă. O schimbare importantă anunţată de Tratatul de la Lisabona este dezbaterea asupra ratificării, pe cale parlamentară sau prin referendum. Este singurul tratat care a abordat o astfel de problematică. Principalele obiective ale Tratatului de la Lisabona sunt: dezvoltarea unei economii de piaţă eficiente, lupta împotriva discriminării şi a excluziunii sociale, promovarea unei justiţii sociale, coeziunea teritorială, progresul tehnologic şi ştiinţific, respectul diversităţii cultural-lingvistice, protecţia cetăţenilor uniunii, dezvoltarea durabilă şi un comerţ liber şi echitabil . Se doreşte a fi un tratat care promovează valorile Uniunii, pacea şi democraţia, dincolo de graniţele europene.

Suggested Citation

  • Alexandru Cristian, 2022. "Tratatul de la Lisabona – un nou tip de securitate europeană," Revista Intelligence Info, MultiMedia Publishing, vol. 1(2), pages 132-145, December.
  • Handle: RePEc:bbp:intell:v:1:y:2022:i:2:p:132-145
    as

    Download full text from publisher

    File URL: https://www.intelligenceinfo.org/revista/tratatul-de-la-lisabona-un-nou-tip-de-securitate-europeana/
    Download Restriction: no

    File URL: https://www.intelligenceinfo.org/tratatul-de-la-lisabona-un-nou-tip-de-securitate-europeana/
    Download Restriction: no
    ---><---

    Corrections

    All material on this site has been provided by the respective publishers and authors. You can help correct errors and omissions. When requesting a correction, please mention this item's handle: RePEc:bbp:intell:v:1:y:2022:i:2:p:132-145. See general information about how to correct material in RePEc.

    If you have authored this item and are not yet registered with RePEc, we encourage you to do it here. This allows to link your profile to this item. It also allows you to accept potential citations to this item that we are uncertain about.

    We have no bibliographic references for this item. You can help adding them by using this form .

    If you know of missing items citing this one, you can help us creating those links by adding the relevant references in the same way as above, for each refering item. If you are a registered author of this item, you may also want to check the "citations" tab in your RePEc Author Service profile, as there may be some citations waiting for confirmation.

    For technical questions regarding this item, or to correct its authors, title, abstract, bibliographic or download information, contact: Nicolae Sfetcu (email available below). General contact details of provider: https://www.intelligenceinfo.org/ .

    Please note that corrections may take a couple of weeks to filter through the various RePEc services.

    IDEAS is a RePEc service. RePEc uses bibliographic data supplied by the respective publishers.