Procesul atestaţional al personalului știinţific și știinţifico-didactic într-un etalaj de modernizare

Autorii abordează problema privind atestarea și modul în care aceasta se raportează la unele experienţe pozitive pentru a-și identifica configuraţia. Dincolo de aspectele teoretice de ordin general, se insistă și pe latura descriptiv-comparativă, pentru a explica unele aspecte ale atestării personalului știinţific și știinţifico-didactic din perspectiva mobilurilor care stau la baza motivării activităţii de cercetare știinţifiă. Concluzia la care se ajunge este că atestarea nu trebuie redusă doar la o simplă activitate sau la niște simple criterii, ci aceasta trebuie să se constituie, în primul rând, într-un sistem de gândire și analiză, având un obiect concret, o concepţie și principii specifice, o strategie și o tactică pe măsură, urmărind demonstrarea faptelor și fenomenelor prin cazuri concrete. Con-fi gurarea profi lului atestării și semnifi caţiei aceste-ia în sfera cercetărilor știinţifice este ceea ce poate constitui un răspuns necesităţilor de modernizare a procesului de atestare, cerute de transformările societale. Formularea unui răspuns la întrebarea „La ce folosește atestarea?” pare a fi o întreprindere atractivă și legitimă, o „filosofie asumată” asupra „meritelor” acesteia. Argumentele care stau la baza acestui articol sunt cuprinse explicit în noţiunea de atestare, care, în prezent, are relevanţă pentru mai mulţi factori implicaţi în proces. De aceea au considerat important să clarifice sensul în care este folosită noţiunea dată în context socio-cultural și chiar filosofic, pe alocuri, fără pretenţia că ar avea răspuns la toate întrebările posibile.