Rolul pragmaticii în formarea vorbitorului cult

În articol este tratată problematica procesului de formare a vorbitorului cult, în care pragmatica nu ocupă un loc de exclusivitate, deşi aceasta nu poate fi detaşată de procesul respectiv, deschizând noi perspective reflexive şi ştiinţifice. Se afirmă că pragmatica „ţinteşte” cu precădere vorbirea subiectului într-un anume context şi astfel, de o manieră generală, esenţializează cadrul culturalizat al acestei vorbiri. Se menţionează că, în virtutea unei adecvări a limbajului contextului vorbirii, educaţia lingvistică, pentru a reuşi în formarea vorbitorului cult de limba română, trebuie să-şi reconsidere instrumentele astfel ca să „scape” elevii şi în general vorbitorii limbii române de glosofobie, adică de frica de a vorbi în faţa altor persoane. Plus la aceasta, aceştia trebuie să „scape” de sentimentul unei false ruşini de a vorbi cult cu prietenii, cu colegii de clasă, cu oamenii cu care vine în contact. A nu te ruşina de vorbirea ta, în orice situaţie, la un înalt nivel cărturăresc, este unul din fenomenele de referinţă în educaţia lingvistică a elevilor în şcoală şi a educaţiei lingvistice a populaţiei, pornind de la ideea coşeriană că „atunci când spui că poţi vorbi oricum, că n-are nici o importanţă să vorbeşti corect, înseamnă că, implicit, te dispreţuieşti pe tine însuţi”